Prin definiție, ȘCOALA este o „instituție de învățământ public, mai ales elementar și mediu”.

„Am schimbat 3, 4 școli și nici aici nu e bine…” – așa își încep povestea multe mămici care au copii cu diz/ABILITĂȚI.

De ce „nu e bine” – tot mămicile povestesc… descriind atitudini și aptitudini care nu se pliază DELOC pe nevoile copilului discriminat.

La polul opus, așez povestea mea… din acea perioadă (comunistă) când nu exista mai nimic „special”: câteva școli ajutătoare în toată țara, comisii de evaluare și oportunitatea (rareori aplicată) de a învăța la domiciliu. Niciodată nu am reușit să scriu cu mâna mea, dar la 5 ani – citeam. „VINOVATĂ” = MAMA! Această singură abilitate dobândită acasă, a înlocuit toate celelalte LIMITĂRI – de a merge, de a vorbi, de a vedea, de a scrie, de a-mi coordona mișcările în banalele activități cotidiene (mâncat, băut etc). Deși înscrisă la domiciliu, am ajuns într-o clasă cu 44 de copii, încă din prima zi. Nu vreau să lungesc povestea, de aceea concluzionez așa: indiferent dacă ai sau nu o dizabilitate – educația se dobândește ACASĂ.  

Ceea ce fiecare copil primește acasă, devine la școală o piesă de puzzle, pe care învățătorul încearcă să le unească într-un nucleu numit CLASĂ. Acolo, ești evaluat, ești coordonat și șlefuit, trecut prin fel și fel de situații plăcute și mai puțin plăcute (după educația fiecăruia de acasă), de pe urma cărora TOȚI  primesc ceea ce doar în colectivitate pot învăța: raportarea la celălalt și acceptarea reciprocă.

În 99% din cazuri, prezența copilului cu dizabilități într-un astfel de puzzle NU este înțeleasă ca „normalitate” deși – TEORETIC – „copiii cu dizabilități AU VOIE să învețe în orice școală”.

Metoda de învățare, specifică fiecărui copil, nu o deține învățătorul ci, părintele. Odată ajuns în clasă, trebuie explicată lecția „nevoilor speciale”, dar și modalitatea găsită ACASĂ, pentru a atinge nivelul elementar și mediu de educație (care intră în definiția școlii).

Am scris aceste rânduri, dintr-un singur motiv: paginile de socializare create de părinții copiilor speciali sunt pline de întrebări din felurite domenii – financiar, sănătate, facilități etc. Dar, discuții și metode specifice, folosite cu succes ACASĂ, singurul mediu propice experimentelor de adaptare corespunzătoare nevoilor speciale – NU EXISTĂ.

Vă îndemn, MĂMICI – CREAȚI ACASĂ ȘI DISTRIBUIȚI MODELE, metode de învățare utile tuturor: copiilor cu și fără dizabilități, părinților și cadrelor didactice, care le caută insistent.

MODEL…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *