Cu ani în urmă, OSTRAVA – al doilea oraș ca mărime din Cehia, mi-a arătat timp de 5 zile (4 – 9 oct 2010) cum arată perfecțiunea într-o societate inclusivă, în care la fiecare pas, în fața oricui și în orice împrejurare poți fi TU ÎNSUȚI.
Zilele Europene ale Handicapului din Ostrava a unit câteva zeci de persoane – leaderi cu și fără dizabilități din întreaga Europă – tineri care în țările lor au fost remarcați ca activi în lumea ONG.
Am descoperit perfecțiunea – creată NU datorită resurselor financiare exagerate ci, prin cunoașterea rostului fiecăruia într-o lume a tuturor, oameni care respectă, ajută, evaluează și direcționeaza copilul sau tânărul cu dizabilități în mediul adecvat capacităților avute. Nimeni nu este discriminat, dar nici “favorizat”; orice copil sau tânăr cu dizabilitati este evaluat – NU prin capacitatea fizică limitată avută ci, după coeficientul de inteligență– criteriu ce îl plasează pe fiecare la locul potrivit.
În cadrul aceleiași instituții, grupurile stabilite după acest criteriu nu se întâlnesc NICIODATĂ în activități comune – considerându-se că ar fi în defavoarea tuturor. Anual, fiecare ajunge în grupul cu cerințe din ce în ce mai ridicate prin realizările vizibile, dovedite în fața specialiștilor evaluatori.
Temelia elevilor cu dizabilități se formează în instituțiile speciale, iar integrarea totală a acestora se realizează în “ȘCOLILE INTEGRALE”, unde elevii cu dizabilități, prin programa școlară adaptată, obțin la final aceiași diplomă. Repet, nu contează gravitatea bolii ci, capacitatea psihică individuală.
Nu există nicidecum mentalitatea neparticipării. Lipsa unui copil de la programul educațional NU EXISTĂ decât accidental (o zi sau două pe an), generând “o bilă neagră” pentru neglijența familiei.
În școlile normale, numite ”integrale” pretutindeni sunt rampe. Un aspect uimitor este educația civică, răbdarea și solidaritatea elevilor fără dizabilități; dau prioritate cărucioarelor, dar folosesc și ei rampele, deși pe scări zona este liberă. Ajutorul oferit colegului cu dizabilități vine spontan, fără a aștepta să fie cerut.
Fiecare colțișor amenajat în instituțiile speciale sau integrale reprezintă un proiect, o implicare de grup, o dorință de a crea necesarul pentru progresul propriului copil, dar și pentru cei din jurul lui. Toate serviciile sunt susținute financiar de familiile beneficiarilor și biserică, statul asigurând doar salariile specialiștilor.
Am simțit ”pe pielea mea” cum este să trăiești în mijlocul celor care dovedesc în fiece clipă că: a fi cetățean nu înseamnă doar a trăi într-o societate ci, a o și schimba.
Despre fiecare moment în parte se poate face un lung articol la superlativ. Sentimentul “a vrea” generează unitatea, atmosfera de sărbătoare creând-o rezultatul verbului “a putea”. Fiecare invitat cu dizabilități fizice în Ostrava a avut misiunea clară de a ilustra cele doua notiuni, în felul său.
M-a impresionat Luka. Provenea dintr-un cămin-spital din Italia, nu vorbea deloc, comunica prin semne făcute prin mișcarea capului, a ochilor, prin încordarea trupului atunci când avea de spus ceva. Transpunerea în cuvinte o făcea printr-o tastatură care reda vocal ceea ce el scria sau prin însoțitoarea lui, o angajată a căminului din Italia, de loc din Republica Moldova.
Luka a fost pe scenă, având misiunea sa în cadrul unui grup vocal-instrumetal – crea versuri și partituri, pe care ceilalți colegi le interpretau.
Întregul grup italian a prezentat un recital în cadrul Galei “Cremenele de Cristal” – un eveniment anual de premiere (recunoaștere simbolică) a familiilor copiilor cu dizabilități, voluntari în susținerea sectorului social.
Gala “Cremenele de Cristal” a durat cca. 90 minute, adunat peste 800 de spectatori – ostraveni simpli, presa, oficialități. Un spectacol impresionant încheiat cu povestea – prin dans – a luptei cu discriminarea: un moment impresionant început prin gesturi simbolizând lupta copiilor tăvăliți de cei valizi pe jos – o luptă împotriva umilinței, finalizată printr-o împreunare în care toți gesticulau la fel. Un ÎMPREUNĂ ÎNTREGI a cca. 50 de copii cu și fără dizabilități, îmbracați într-un alb imaculat, cu mâinile întinse spre societate – chemând parcă publicul să li se alăture, din mijlocul lor făcându-și apariția câștigătorul Trofeului “Cremenele de Cristal”.
Într-una din zile, am vizitat centrul copiilor ce nu se pot ridica din pat, colțișorul celor cu dizabilități severe – asociate. Aveau fețele luminoase și liniștite. ne zâmbeau cu căldură sau ne priveau pasivi. Dar și locul acela răspândea armonie, bunăstare, iubire și grijă față de aproapele, un “acasă” în care nimănui nu-i lipsește nimic.
Am pornit spre Cehia cu teamă – dificultățile mele de exprimare generându-le dificultăți multor români care mă văd pentru prima dată. Și totuși, a trebuit să vorbesc despre IHTIS – un ONG la început de drum – în fața tuturor oficialităților din Ostrava, de mai multe ori – în lb. engleză. Atenția și răbdarea tuturor erau maxime. Jan (Ian – psiholog de profesie) a avut o misiune grea – traducând modesta mea engleză în limba cehă. Unde simțeam că nu mă descurc, îmi pregăteam discursul în scris pe telefonul mobil. Jan (Ian) îl citea – toți participanții zâmbeau, apreciind modalitatea găsită pentru a comunica.
În scurtul timp liber, din jurul prânzului noi, cei 9 invitați speciali din Albania, România și Ukraina, eram “furați” din grupul celor mulți care se odihneau, pentru a vizita obiectivele din Ostrava – accesibilitatea fiind simplă și pretutindeni prezentă.
Au trecut anii, iar întrebarea fără răspuns de atunci, persistă și astăzi în gândul meu:
DACĂ EXISTĂ MODELUL EUROPEAN, NOI DE CE NE ÎNCĂPĂȚÂNĂM A NU-L DESCOPERI, ÎNVĂȚA ȘI URMA?
Clipul de mai jos ilustrează în imagini UNITATEA EUROPENILOR, EDUCAȚI SĂ CREEZE și să RESPECTE INCLUZIUNEA.