Chiar dacă refuzăm, ne temem sau evităm să recunoaștem, sunt mii de oameni care vorbesc despre incluziune, folosind termenul “handicap” fără a-i înțelege semnificația corectă.

„CE A PĂȚIT?” este întrebarea adresată adulților de către copii, atunci când întâlnesc un semen cu dizabilități.

CE RĂSPUNSURI PRIMESC? “Nu e frumos să întrebi. Mergi mai repede! Nu te uita!”.

Ce a pățit?” – o întrebare care izvorăște din dorința de a cunoaște (amănunțit) ceva nou sau neobișnuit – dizabilitatea fiind privită exact așa: „ceva nou sau neobișnuit”.
Tipul de educație primită în copilărie se observă după primul schimb de priviri sau cuvinte. Răspunsurile adulților sunt, de obicei, scurte: „accident” sau „așa s-a născut”, după care urmează îndemnul „Mulțumește-i lui Dumnezeu că nu ești AȘA!” – și copilul rămâne ferm convins că a aflat adevărul… – fără să fi înțeles nimic de folos.
Deseori, copiii NU pun întrebări, ei țintesc direct sursa – cu un zâmbet, cu un salut, cu disponibilitatea de a ajuta, cu o minge aruncată intenționat sau chiar cu o glumă proastă. Toate acestea sunt provocări cu scop precis: cunoașterea – treapta cea mai de sus, unde diz/ABILITATEA este percepută ca „fel firesc de a fi…”.
Eu scriu, ea cântă, el pictează… pentru fiecare există un domeniu în care poate excela. Întrebarea „ce a pățit?” nu pune într-o lumină proastă subiectul discuției – cum se crede ci, ilustrează timpul și punctul din care trebuie început dialogul.
Curiozitatea aceasta poate fi satisfăcută cu un răspuns simplu și hotărât: NIMIC, AȘA SUNT EU. Cine dorește să învețe să urce treaptă cu treaptă către INCLUZIUNE, va pune un lung șir de întrebări până va descoperi și va înțelege diversitatea – lumea alcătuită din noi TOȚI.
EXCLUZIUNEA primește o singură explicație convingătoare … „Mulțumește-i lui Dumnezeu că nu ești AȘA!”.
„AȘA” – CUM? M-aș bucura dacă Povestea ESTE OK SĂ FII DIFERIT ar determina cititorul să mă ajute cu un răspuns…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *