Școala cea mai bună este aceea în care vezi alături de tine suflete care-ți sunt ca frații și surorile (N. Iorga). 

La nivel declarativ, avem mii de “suporteri ai incluziunii” și o lege specială care apără dreptul cu șanse egale la educație (încurajată fiind incluziunea copiilor cu dizabilitățí în clase / școli normale).

În viața de zi cu zi, poveștile profesorilor se scriu ALTFEL…

“După ani mulți de învățământ SPECIAL, am ajuns la concluzia că elevii noștri sunt niște mici boieri, în comparație cu cei din învățământul de masă, locul unde copilul cu dizabilități este tratat SUB demnitatea lui…”.

Pentru mii de elevii cu dizabilități din România educația pare, mai degrabă, o șansă decât un drept, șansa dobândind-o doar acele câteva zeci, care trec testul „acceptării” în învățământul de masă. Restul rămân „pedepsiți” administrativ pentru imposibilitatea de a se descurca la fel ca toți ceilalți.

Un alt profesor din învățământul de masă ne ajută să descoperim miezul problemei: “Pe noi, profesorii, ne-a întrebat cineva dacă suntem dispuși sau dacă putem să ne adaptăm predării alternative la normali și deficienți!? Pentru că e, practic, imposibil s-o facem”.

În România sunt peste 70.000 de copii cu dizabilităţi, din care în şcolile speciale sunt 11.000 de elevi, iar 31.000 de copii (sub 18 ani) sunt neşcolarizaţi – foarte mulți dintre ei având IQ (coeficient de inteligență) normal sau chiar peste medie.

Campania ABSENT – dar – NU DIN VINA MEA, inițiată de Asociația IHTIS în anul 2013 și premiată în cadrul Galei Premiilor Participării Publice 2014 cu Premiul EXTEMPORAL LA INCLUZIUNE, a însemnat un experiment inedit, așezat la temelia platformei numită astăzi: “IHTIS – Educație necondiționat”.  

Lecțía învățată: Responsabili pentru absenteismul elevilor cu dizabilități, ADHD sau CES din școlile normale, sunt cadrele didactice care NU ȘTIU să răspundă PREZENT exigențelor lor.

ȘCOALA NORMALĂ ESTE PENTRU TOȚI COPIII!

NOI NE VOM STRĂDUI SĂ FIE!